Pornind de la ideea ca, mai inainte de a incerca sa facem lumea mai buna, trebuie mai intai sa ne schimbam pe noi... de aici se naste dorinta de a pune in practica acest concept, nuantat de altfel destul de elocvent in paginile fiecarui suflet ce doreste sa faca binele. Aici putem sa ne legam de tineretea noastra… a ta…a mea…nu ma leg de trecut ci de perioada prezenta in care dorim sa-i daruim cea mai nobila dezvoltatre…nu-i asa? Pai eu cred ca se poate...caci binele odata ce e cultivat va prinde viata si va fi reversibil…de ce nu? Sa zicem ca nu am face nimic….hai sa ne vedem linistiti de viata, hai sa ne construim in jurul nostru ziduri marete, un palat de o frumuseta incontestabila, insa nici o usa pe care sa mai putem iesi vreodata din el, nici o fereastra prin care sa patrunda lumina…nu prea suna bine!? Atunci…ce ziceti de lumea exterioara cu toata splendoarea ei cromatica si natura bogata in adevarate mangaieri pentru privirile noastre care se pare ca pentru unii raman doar un taram al viselor, un loc unde doar amintirile si regretul ne-ar mai fi purtat...recurg la aceasta expunere metaforica pentru a sublinia gravitatea atitudinii de neimplicare, de indiferenta pe care multe persoane o manifesta in contrast cu capacitatea de a iubi dezinteresat si neconditionat, calitate sadita in sufletul fiecaruia dintre noi si care are nevoie doar de un impuls pentru a fi trecuta in fapte. Revenind la viata, cine este oare capabil sa-I dea o definitie completa si corecta? Multi spun ceva de genu`…viata nu esta frumoasa! Suna bine?? Eu nu cred….vrei sa fie plicticoasa, vrei sa te simti nefolositor? E simplu, nu fa nimic si restul vine de la sine! Vrei insa o viata frumoasa? Vrei sa fi util? Vrei sa zambesti? Fa ceva! Orice care sa fie cat de marunt, cat de cat folositor, tie sau altcuiva, nu conteaza cui. Un prieten are nevoie de o carte, poate de un sfat, poate doar de o prietenie…ce te constringe sa nu-l ajuti? Poate un copil are nevoie de o privire care sa-l insoteasca sa treaca strada…si multe altele. Permanent este cineva care are nevoie de ceva in jurul nostru…singuri nu putem face nimic. In momentul cand suntem capabili sa uitam de noi, si cautam la cei din jur, viata noastra capata sens…suna cam asa…daruind vei avea destula bogatie care sa te multumeasca…sper sa ma intelegi la ce ma refer. La varsta ta, viata se rezuma la cea mai importanta persoana din lume: EU. Pe undeva este normal, este varsta cand devii o persoana adevarata, o persoana cu caracter, cu o personalitate aparte, insa sa nu uiti ca lumea nu a inceput si nu se termina cu tine! Viata curge indiferent daca tu o urmezi sau nu. Si atunci depinde de tine ce alegi: ramai cu persoana ta ca centru al univesului, sau deschizi ochii si ridici capul uitandu-te in jur, la toti ceilalti care pana acum nu existau pentru tine. Si in acel moment viata devine frumoasa! Eu cred ca toti suntem chemati sa ne traim credinta, dar sa ne-o traim, fiindca indrumarea de care avem nevoie este in primul rand spirituala, e ceea ce tine de suflet, apoi toate prind contur in activitatile noastre. Nevroza, sentimentul de singuratate, lipsa de motivatie si vointa de a ne indrepta viata, fobiile, dezamagirea, tot ce ne caracterizeaza pe noi tinerii de azi, sunt in mare parte rezultatul unei prezente de care putini mai tin cont, si care, din nefericire, multi nu sunt constienti: pacatul, cea mai mare sursa de tristete.
Intre bucurie si tristete este deosebirea dintre roua si picaturile de ploaie: cele din urma risca sa fie insotite de fulgere si trasnete, in schimb primele sunt intotdeauna insotite de soare…ce zici, te tine sa zambesti bucurandu-te de viata?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu