eu si tu...

Pornind de la ideea ca, mai inainte de a incerca sa facem lumea mai buna, trebuie mai intai sa ne schimbam pe noi... de aici se naste dorinta de a pune in practica acest concept, nuantat de altfel destul de elocvent in paginile fiecarui suflet ce doreste sa faca binele. Aici putem sa ne legam de tineretea noastra… a ta…a mea…nu ma leg de trecut ci de perioada prezenta in care dorim sa-i daruim cea mai nobila dezvoltatre…nu-i asa? Pai eu cred ca se poate...caci binele odata ce e cultivat va prinde viata si va fi reversibil…de ce nu? Sa zicem ca nu am face nimic….hai sa ne vedem linistiti de viata, hai sa ne construim in jurul nostru ziduri marete, un palat de o frumuseta incontestabila, insa nici o usa pe care sa mai putem iesi vreodata din el, nici o fereastra prin care sa patrunda lumina…nu prea suna bine!? Atunci…ce ziceti de lumea exterioara cu toata splendoarea ei cromatica si natura bogata in adevarate mangaieri pentru privirile noastre care se pare ca pentru unii raman doar un taram al viselor, un loc unde doar amintirile si regretul ne-ar mai fi purtat...recurg la aceasta expunere metaforica pentru a sublinia gravitatea atitudinii de neimplicare, de indiferenta pe care multe persoane o manifesta in contrast cu capacitatea de a iubi dezinteresat si neconditionat, calitate sadita in sufletul fiecaruia dintre noi si care are nevoie doar de un impuls pentru a fi trecuta in fapte. Revenind la viata, cine este oare capabil sa-I dea o definitie completa si corecta? Multi spun ceva de genu`…viata nu esta frumoasa! Suna bine?? Eu nu cred….vrei sa fie plicticoasa, vrei sa te simti nefolositor? E simplu, nu fa nimic si restul vine de la sine! Vrei insa o viata frumoasa? Vrei sa fi util? Vrei sa zambesti? Fa ceva! Orice care sa fie cat de marunt, cat de cat folositor, tie sau altcuiva, nu conteaza cui. Un prieten are nevoie de o carte, poate de un sfat, poate doar de o prietenie…ce te constringe sa nu-l ajuti? Poate un copil are nevoie de o privire care sa-l insoteasca sa treaca strada…si multe altele. Permanent este cineva care are nevoie de ceva in jurul nostru…singuri nu putem face nimic. In momentul cand suntem capabili sa uitam de noi, si cautam la cei din jur, viata noastra capata sens…suna cam asa…daruind vei avea destula bogatie care sa te multumeasca…sper sa ma intelegi la ce ma refer. La varsta ta, viata se rezuma la cea mai importanta persoana din lume: EU. Pe undeva este normal, este varsta cand devii o persoana adevarata, o persoana cu caracter, cu o personalitate aparte, insa sa nu uiti ca lumea nu a inceput si nu se termina cu tine! Viata curge indiferent daca tu o urmezi sau nu. Si atunci depinde de tine ce alegi: ramai cu persoana ta ca centru al univesului, sau deschizi ochii si ridici capul uitandu-te in jur, la toti ceilalti care pana acum nu existau pentru tine. Si in acel moment viata devine frumoasa! Eu cred ca toti suntem chemati sa ne traim credinta, dar sa ne-o traim, fiindca indrumarea de care avem nevoie este in primul rand spirituala, e ceea ce tine de suflet, apoi toate prind contur in activitatile noastre. Nevroza, sentimentul de singuratate, lipsa de motivatie si vointa de a ne indrepta viata, fobiile, dezamagirea, tot ce ne caracterizeaza pe noi tinerii de azi, sunt in mare parte rezultatul unei prezente de care putini mai tin cont, si care, din nefericire, multi nu sunt constienti: pacatul, cea mai mare sursa de tristete.

Intre bucurie si tristete este deosebirea dintre roua si picaturile de ploaie: cele din urma risca sa fie insotite de fulgere si trasnete, in schimb primele sunt intotdeauna insotite de soare…ce zici, te tine sa zambesti bucurandu-te de viata?

apus de soare

``…pacat ca nu esti aici sa vezi unul dintre cele mai frumoase apusuri de soare care isi revarsa misterul asupra noastra. Undeva in departare steaua de foc cu care ingerii se joaca ziua, incearca sa-si pastreze mantia poleita cu aur deasupra valurilor furioase de nori…stim ca aceasta e in zadar pentru ca intr-un final, splendoarea luminii subjugata de amestecul nebun si misterios al mantelor intunecate, neiertatoare, se va prabusi tacuta in oceanul de stele reci, dorind parca sa imprumute acestora un crampei de lumina si caldura sa. Acum e liniste… Duelul acestor doua lumi se termina si incepe in fiecare secunda…In ciuda faptului ca se alunga clipa de clipa, ele se iubesc si numai pentru aceasta poate fi motivul pentru care in fiecare dimineata si in fiecare seara, alearga una in calea alteia cautand razbunare si in acelasi timp iubire. Numai ele pot sti cum este posibil sa mori numai pentru a renaste a doua zi prin jertfa celuilalt…`` G

meditatie...

Buna! Nu stiu ca m a determinat sa incep acest dialog cu tine, si cand spun asta nu ma refer la o persoana anume..cred ca ma rezum doar la mine, subconstientul care nu ma lasa decat sa te descriu si care ma face sa constientizez mai mult ceea ce de fapt sunt sau as vrea sa fiu…tot ma intreb daca existenta mea reflecta ceva in aceasta lume mica si totodata mare in care ma aflu…si daca stau bine si ma gandesc ajung la concluzia ca e ceva normal sa ma intreb,,,raspunsul s a nascut odata cu mine… daca stiu care e scopul meu pe acest taram, daca traiesc ceea ce gandesc, daca imi dau seama ca nu sunt singur, poate voi gasi mai multa forta sa afirm cu tarie ca sunt o fiinta cu trup si suflet care fiecare zi imi este data sa vad realitatea fata in fata…nu vreu sa intru intr o discutie filosofica sau prea abstracta insa vreu doar sa subliniez capacitatea mea simpla de altfel care ma face sa reflectez la tema existentei mele…de ce m am nascut eu si nu altul? De ce nu pot sa am rabdarea necesara pentru atatea lucruri marunte care ma face sa fiu atat de vulnerabil, uneori…De ce nu pot `vedea` ce alti pot sa `vada` inaintea mea? De ce sunt atat de slab cand pot mai mult? De ce sunt egoist? De ce atat timp pierdut? De ce fac diferente? De ce nu pot sa recunosc raul facut..sau mai bine zis de ce uneori nu mi pot constientiza actiunile? De ce nu sunt in stare sa respect un program? De ce nu ascult? De ce fac atata zgomot? De ce atata mizerie si fum? De ce atatea fapte rele care se repeta parca la nesfarsit? De ce cuvintele urate le inlocuieste pe cele frumoase? De ce atata stres? De ce atata ura pentru fratii nostrii de langa noi? De ce atata comoditate si abuz?...si multe `de ce-uri`…care pot continua pana ramanem doar cu un simplu `de ce`.. ratiunea omului drept si bun poate sa ofere unele raspunsuri mai mult sau mai putin acceptate de noi in general…uneori vrem sau nu putem distinge adevarata libertate care desparte binele si raul…lasam ca timpul sa treaca atat de usor pe langa noi, fara sa recunoastem ca de fapt suntem si noi o parte din el…e atat de usor sa vorbim de unele lucruri care ne sensibilizeaza insa nu avem curajul sa trecem la fapte…fapte care conteaza…care spun multe fara sa le mai inventam…care iti dau curaj…care ne impulsioneaza…care ne arata adevarata identitate…care ne face sa suferim si sa ne bucuram totodata…care ne apasa dar in acelasi timp ne si ridica…care ne face sa dam o mana de ajutor si acelui care are nevoie de ajutor…si care ne reflecta actiunile noastre…care sunt multe…multe, dar nu traite…ci mai degraba lipsite fara interes…mi e si frica sa recunosc ceea ce defapt e adevarat…uneori ma inspaimant de starea mea dar in acelasi timp ma consoleaza prezenta Lui…care e peste tot…care e adevar si dreptate…care e iubire –e raspunsul meu la intrebarile mele… pentru aceasta am fost creat…acum, aceasta responsabilitate imi revine…trebuie doar sa recunosc si sa accept viata asa cum este ea si impreuna cu El sa merg pe calea cea buna. De multe ori uit bunatatea care imi este oferita si ma comport ca un egoist, ca unul care are fara sa imparta, fara sa traiesc iubirea ce mi a fost incredintata…nu mi ramane dacat sa cer iertare pentru aceste actiuni mai putin folositoare si sa ma coport ca un crestin adevarat…voi incerca sa constientizez mai des aceasta prezenta iubitoare care m a creat si sa traiesc cuvantul Sau care ma conduce in drumul vietii…in fiecare zi multumesc pentru acest dar care mi a fost oferit…asa cum planta are nevoie de apa si soare pentru a creste asa si eu am nevoie de lumina Duhului sfant care sa reflecte realitatea prezentei Lui. Nu voi uita niciodata…acolo sus este cineva care ma iubeste!

ingerii traiesc pe pamant...

"Daca as stii cum, ti-as recladi trupul topit de dorul meu …Cu maini mici si neobosite, te-as recladi din lut in fiecare amurg, in fiecare noapte, sub lumina palida a stelelor ce poarta in sclipirea lor tainica destinele noastre fragile, inventate de un demiurg cu o imaginatie bogate; destine pe care noi, eu si tu si toti ceilalti, zadarnic, le punem, adeseori, sub semnul intrebarii.
In palmele tale as scrie secretul atingerii usoare a vantului ce mangaie in trecerea sa florile stropite in culori vii abia nascute din rasaritul unei dimineti perfecte….Gurii i-as darui cantecul pasarilor cutezatoare care poarta sub aripile lor moi, bucuria cerului azuriu…As presara pe trupul tau parfumul si caldura primei zile de primavara cand ai stiut ca te-ai indragostit de Ea.
As lasa prizonier in okii tai sufletul unui inger curat si bland pt ca, asa, stiu ca vei fi un om bun si nu vei rani pe cei ce vin in fata ta . As mai impleti in frumusetea lor, lumina bumbilor de soare prinsi in capcana bobocilor reci de roua, uitati de amintirea noptii visatoare printre firele crude de iarba ce odihnesc tacute sub fereastra ta…
Dupa cum vezi am cate un dar pentru fiecare parte a trupului …Cu exceptia uneia singure ! Nu stiu inca ce sa-i daruiesc sufletului tau! ….Poate un suflet care sa-i fie mereu aproape si sa-l cladeasca iar si iar cu un simplu sarut sau doar o privire ce tainuieste sub pleope tematoare , adancul linistit si cald al marii pe a carei suprafata lucioasa cad de-a valma picuri mari si repezi de ploaie… Ma intreb daca i-ar fi de ajuns acest mic, ultim dar………" G